Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) protestează miercuri în Piaţa Victoriei faţă de intenţia autorităţilor de a emite o Ordonanţă de Urgenţă care, potrivit transportatorilor, ”ar menţine pirateria în sector”.

“Cerem Guvernului să renunţe la OUG pentru legalizarea pirateriei în transportul rutier de persoane şi nu înţelegem de ce un vicepremier îi asigură pe ‘piraţi’ că le va rezolva problema prin OUG şi explică necesitatea legiferării prin ordonanţe de urgenţă ca necesitate, motivând urgenţa prin faptul că preşedintele României trimite legile Parlamentului înapoi, pentru modificare. Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării şi vicepremier, a făcut declaraţii din care reiese că s-a ocupat direct de construirea cadrului legislativ pentru menţinerea pe piaţă a platformelor care fac de mai mulţi ani transport ilegal, neautorizat şi nefiscalizat, iar protestul nostru este împotriva acestor practici care deja sunt la vedere”, a declarat Teodor Peşteleu, preşedintele COTAR-CNTR- filiala Timiş, într-un comunicat remis Europa FM.

Potrivit COTAR, la protestul care se va desfăşura de la 6:00 și până la ora 18:00 ar putea participa 5.000 de maşini.