Câteva sute de actori şi persoane care lucrează în domeniul artistic au protestat, duminică, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de tăierile bugetare ce afectează domeniul cultural.

“E un protest împotriva unor tăieri bugetare care afectează foarte mult întregul domeniu cultural. Până acum au fost afectate foarte mult structurile independente, iată că lucrurile ajung şi la structurile de stat şi la instituţii. Practic, e imposibilitatea continuării decente a unor activităţi de bază în teatrele de stat şi în primul rând punerea într-o condiţie de precariat extremă a unor oameni care sunt indispensabili – tehnicieni, cabiniere, recuziteri – şi afectarea tuturor colaboratorilor, care nu sunt plătiţi de luni de zile”, a declarat dramaturgul Mihaela Mihailov.

Victor Rebengiuc a spus că este împiedicat să-şi facă meseria. “Dacă ei îmi dau afară colegii care lucrează alături de mine pe scenă (…), ei fac luminile, coloana sonoră a unui spectacol, dacă ei nu mai există, păi noi ce facem?”, a declarat actorul, citat de Agerpres.

El a spus că aceia care vor fi daţi afară de la TNB nu sunt artişti, ci oameni de scenă “absolut necesari construirii şi desfăşurării unui spectacol”.

Întrebat de jurnalişti ce şanse are un tânăr artist talentat în condiţiile actuale, el a răspuns: “E la noroc. Nu are nicio şansă, mai ales că e o inflaţie de absolvenţi de şcoli de teatru (…), sunt vreo 4.000 şi ceva, dacă nu 5.000 şi ceva de absolvenţi de teatru care nu au angajament la ora aceasta”.

În ceea ce priveşte faptul că ministrul Culturii a anunţat un control la TNB, Rebengiuc a menţionat că vrea un control peste tot. “Să facă un control peste tot vreau eu, să-l întrebe şi pe el de unde are ce are”, a afirmat Rebengiuc.

Potrivit acestuia, situaţia în toamnă va arăta dramatic. “Dacă Teatrul Naţional a renunţat la şapte premiere, e capabil să facă una singură, pentru că numai pentru una singură mai are bani (…), e dramatic (…). Pentru salarii teatrul cred că are bani, dar operele pare-se că nici de salarii nu mai au bani”, a adăugat Rebengiuc.

Mihai Călin a declarat că fără colegii tehnicieni actul artistic e imposibil. “Se pare că s-au tăiat fonduri de la Ministerul Culturii pentru instituţiile care ţin de Ministerul Culturii – teatre naţionale, opera, muzeele naţionale. S-au tăiat fonduri şi atunci primii care au fost loviţi au fost un grup foarte numeros de tehnicieni de-ai noştri, colegi fără de care actul artistic e imposibil”, a spus actorul.

El a apreciat că, dacă nu se găseşte o soluţie, o să fie “jale”, iar din septembrie încolo sunt spectacole care nu se pot juca.

Actorul Marius Manole a spus că la TNB situaţia e “destul de gravă”. “Am fost obligaţi din cauza tăierilor bugetare să ne despărţim de 57 de colegi de-ai noştri din departamentul tehnic, care asigură bunul mers al spectacolelor (…). Suntem aici pentru ce se întâmplă în cultura din ţara noastră. (…) De 29 de ani niciun Guvern nu a avut prioritar sau măcar pe lista de priorităţi o reformă serioasă, profundă în sectorul acesta (…). Le cerem ministrului Culturii, premierului şi ministrului Finanţelor ca, dacă tot suntem pe creştere economică (…), să ne dea banii, că altfel înţeleg că e răzbunare pentru faptul că actorii au coborât în stradă când a fost nevoie de noi, când au fost legile pe justiţie, OUG-urile”, a declarat Marius Manole.

Potrivit actorului şi muzicianului Tudor Chirilă, Codul muncii nu este o umbrelă pentru toată lumea. “Codul muncii apără contractele de muncă pe perioadă nedeterminată, dar nu apără contractele de muncă pe persoană fizică autorizată şi cele pe drepturi de autor, cele care sunt în discuţie acum pentru neremunerare (…). E nevoie urgent ca aceste contracte să intre sub incidenţa Codului muncii sau pe modelul francez, să existe genul de contract particular. Desigur, pentru rudele unui decedat care sunt posesori de drepturi de autor nu e interesant să le atribui contractele sub Codul muncii (…). În final e vorba de un statut al artistului”, a spus Tudor Chirilă.

Deputatul Nicuşor Dan a afirmat că a venit la protest din solidaritate cu lumea culturală. “Pe chestiunile astea de buget măsurile heirupiste nu sunt ceea ce ar trebui să se întâmple”, a spus Nicuşor Dan.

Protestatarii au avut pancarte cu mesaje printre care: “#Demnitate”, “Nu e cenzură, dar e la fel de rău”, “Azi cultura, mâine restul”, “Ne hrănim cu artă, dar nu în halul ăsta”, “Un popor fără cultură e unul uşor de manipulat”.