Lidl și World Vision România extind programul „Pâine și Mâine” pentru sprijinirea educației copiilor cu risc de abandon școlar, incluzând și școala gimnazială din Bonțida, localitatea ce găzduiește festivalul Electric Castle, unde Lidl este partener strategic, pentru al treilea an consecutiv. Programul are ca scop principal atragerea copiilor la școală prin oferirea unei mese calde, chiar în cadrul unității de învățământ.

Totodată, pentru îmbunătățirea rezultatelor la învățătură, după terminarea orelor de curs, cei mici se bucură și de un program after school. Programul „Pâine și Mâine” este implementat în școala din Bonțida, în cadrul acestuia fiind înscriși 25 de elevi.

Lidl împreună cu World Vision au extins programul „Pâine și Mâine” și la școala din Bonțida. De program beneficiază copii, cu diverse vulnerabilități, cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani, din clasele 0, I și a II-a, începând cu anul școlar curent.

Aceștia primesc zilnic o masă de prânz caldă, contribuind astfel la îmbunătățirea rezultatelor școlare și participă la un program de after school prin care, după ore, sunt ajutați de cadrele didactice să își facă temele și să afle informații noi, complementare noțiunilor prezentate la cursuri. Copiii au posibilitatea să participe și la alte activități educaționale care îi ajută să devină mai comunicativi, mai sociabili, curajoși și curioși, cum ar fi vizionarea filmelor educative, jocuri instructiv-educative sau activități în aer liber.

Pentru a susține rezultatele programului și în timpul vacanței de vară, pe perioada acesteia Lidl donează pachete alimentare ce asigură nutriția corespunzătoare a copiilor, iar activitățile educaționale continuă în cadrul unei Școli de Vară.

„Comunitatea din Bonțida este una de care noi suntem foarte atașați, pentru că, în ultimele două veri ne-a primit cu brațele deschise în calitate de partener strategic al Electric Castle. Dar pentru că în fiecare an ne-am dorit să ne implicăm în viața comunității de aici și în afara săptămânii de festival, începând cu 2017 și până acum, am făcut demersuri pentru a avea un impact pozitiv în Bonțida.

Ne bucurăm că am putut contribui la șansa unei educații de calitate pentru copiii din localitate, nu doar prin modernizarea școlii, ci și prin includerea în programul Pâine și Mâine, un demers cu rezultate extrem de bune în comunitățile în care a fost implementat”, a spus Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

„Cu fiecare copil care primește în dar șansa de a avea acces la educație, lumea devine un pic mai bună. Facem un pas înainte spre o Românie așa cum ne-o dorim: cu copii bine-hrăniți, educați, care devin adulți care reușesc să-și croiască un drum frumos în viață. Asta înseamnă, de fapt, Pâine și Mâine: o investiție pe termen lung în educația și viitorul copiilor de la sate. Ne bucură enorm extinderea proiectului și în Bonțida și suntem recunoscători că putem ajuta din ce în ce mai mulți copii. Pentru că educația le transformă cu adevărat viața și, pe termen lung, transformă viața comunității și a țării în care trăim”, a declarat Mihaela Nabăr, Directorul Național al Fundației World Vision România.

Programul „Pâine și Mâine”
a debutat în aprilie 2016. În prezent, pe lângă cei 25 de copii din Bonțida, alți 1256 din 29 de sate din județele Dolj, Vâlcea și Vaslui beneficiază zilnic de after-school și o masă caldă, în cadrul proiectului.

Despre programul „Pâine și Mâine” ați putut afla mai multe și dintr-un reportaj realizat de Liliana Nicolae în emisiunea ”Lumea Europa FM”: