Programele Europa FM, cele mai ascultate în orașele din România, în rândul stațiilor private

Programele Europa FM sunt cele mai ascultate în orașele din România, în rândul stațiilor private.

Peste 900.000 de români își încep diminețile alături de Vlad Petreanu, George Zafiu și Luca Pastia. Deșteptarea este cel mai ascultat matinal din România, cu o cotă de piață de 10,9%, potrivit celui mai recent studiu de audiență radio desfășurat în perioada august-decembrie 2020.

Știrile dimineții se bucură, de asemenea, de o mare apreciere. Jurnalul de dimineață Europa FM este lider de audiență în orașele din România în rândul stațiilor private, cu o cotă de piață de 13%.

Infomania, cu Andrei Paleu și Camelia Chenciu, este cea mai ascultată emisiune în orașele țării, cu o cotă de piață de 11,3%.

Începând cu ora 10, Sorin Niculescu adună pe frecvențele Europa FM 600.000 de ascultători din toată țara în fiecare zi. Europa Express este cea mai ascultată emisiune în mediul urban, cu o cotă de piață de 12,6%.

Jurnalul de prânz Europa FM este programul de știri radio cu cea mai mare audiență din România – aproape 425.000 de români ascultă zilnic știrile prânzului la Europa FM, programul având cea mai mare cotă de piață din România – 12,3%.

România în direct rămâne lider de audiență la nivel național între stațiile private – 450.000 de români ascultă emisiunea realizată de Cătălin Striblea, programul având cea mai mare cotă de piață în orașele țării, 14,3%.

Drum cu prioritate conduce, de asemenea, în clasamentul stațiilor private în orașele din România, cu peste 600,000 de ascultători în fiecare zi și cea mai mare cotă de piață – 11,9%
Jurnalul de seară Europa FM este cel mai ascultat program de știri în Urban, în rândul radiourilor comerciale, cu o cotă de piață de 10,6%.

Piața Victoriei adună zilnic pe frecvențele Europa FM aproape 300.000 de ascultători. Emisiunea Piața Victoriei realizată lunea de Cristian Tudor Popescu și Adriana Nedelea este lider de audiență în orașele țării, cu o cotă de piață de 12%.

Aproape 300.000 de români se adună și în Clubul lui Toader Păun, în fiecare seară, de la ora 19:00.

În weekend, emisiunea lui Cezar Munteanu, Mâncare cu principii, strânge pe frecvențele Europa FM aproape 425.000 de ascultători, programul având și cea mai mare cotă de piață în rândul stațiilor private, 10,4%.

Studiul de Audiență Radio a fost derulat în perioada 31.08.2020 – 13.12.2020. Valul de toamnă al Studiului de Audienţă Radio a fost realizat de către IMAS –Marketing şi Sondaje SA şi MERCURY RESEARCH S.R.L.

În cadrul cercetării s-a măsurat audienţa posturilor de radio la nivel naţional, urban şi în municipiul Bucureşti. Eşantionul are un volum de 11.065 de persoane, cu o eroare maximă de eşantionare de +/-0,9%. Eșantionul este considerat reprezentativ pentru persoanele cu vârste de peste 11 ani.