Invitat la emisiunea Piața Victoriei de la Europa FM, procurorul-șef al DNA declară că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) nu a trimis în judecată, de la înființare, niciun procuror și niciun judecător.

Crin Bologa menționează că nu au fost trimise în judecată nici măcar dosarele aflate deja în lucru înainte de înființarea Secției.

„Am constatat că de la înființarea SIIJ, din 2018, noi trimițând acolo dosarele, n-a apărut niciun dosar de corupție cu magistrați, nici măcar din cele pe care noi le-am declinat către Secția Specială. Și acele dosare, dacă n-au fost clasate, vor reveni la DNA. De la înființarea Secției, niciun procuror și niciun judecător n-a fost trimis în judecată pentru corupție. Acest lucru nu se întâmpla când DNA avea această competență”, spune șeful DNA.

Crin Bologa a adus în discuție și desființarea Secției Speciale, în condițiile în care miercuri, ministrul Justiției a anunțat că pune în dezbatere publică Legile Justiției, modificate anterior de coaliția PSD-ALDE, iar una dintre principalele propuneri este desfiinţarea Secţiei Speciale.

„În ceea ce privește reînființarea serviciului de combatere a infracțiunilor din justiție, nu împotriva magistraților, (…) eu cred că vor trebui să fie procurori specializați pe acest domeniu, pentru că această specializare a atras și rezultatele din trecut.

De ce era nocivă această Secție Specială? Gândiți-vă că este mult mai ușor să încerci să controlezi 3-5 procurori și este greu să controlezi peste 100 de procurori ai DNA, la care se adăugau și alți procurori de la Parchetul General. Era mai greu controlul asupra acestor procurori. Nu acesta lucru se poate întâmpla în momentul în care se concentrează în mâna a câțiva procurori această competență”, mai adaugă Crin Bologa.

Vezi aici emisiunea integrală: