DISTRIBUIȚI

Din motive tehnice, după cum se anunță în stații, trenurile au întârzieri pe ruta Piața Unirii -Pipera, una dintre cele mai aglomerate la această oră. Un tren este blocat la Piața Victoriei, din cauza unei defecțiuni.

După ce metrourile au fost blocate pe Magistrala M2 Berceni – Pipera, circulația lor s-a reluat, dar cu greutate.

La Piața Unirii trenurile vin după o aşteptare de 6-10 minute, de cel puțin 3-4 ori mai mult decât în mod obişnuit la o oră de vârf, ceea ce a dus la aglomerarea şi mai mare a stațiilor.

În timp ce pe magistralele actuale sunt probleme tehnice, Metrorex a lansat o licitație publică pentru viitorul tronson Drumul Taberei-Iancului. 30 de garnituri de metrou urmează să circule pe magistrala 5, care urmează a fi dată în folosință la o dată incertă pentru moment.