Joi au fost depuse primele documentații pentru pentru construirea drumului expres Arad-Oradea.

Valoarea totală a investiției este de 1,35 miliarde de euro, iar finanţarea proiectului se va face prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, constractul de finanţare urmând să fie semnat spre sfârşitul acestui an.

Noua şosea din vestul țării, drumul expres Arad-Oradea, va avea lungimea de aproape 135 kilometri, va ocoli localitățile, iar lucrarea ar urma să fie împărţită în mai multe loturi – transmite corespondentul Europa FM, Ciprian Boiţiu.

Drumul va fi o autostradă cu trei benzi de circulaţie pe sens pe 14,6 kilometri, autostradă cu două benzi pe sens pe o distanţă de 43,5 kilometri şi drum expres cu două benzi pe sens pe 76,4 kilometri. Proiectul include realizarea a cinci drumuri de legătură, a 66 de poduri, pasaje sau viaducte şi a 12 noduri rutiere.

Conform șefului Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, Cristian Ispravnic, necesitatea realizării cât mai repede a drumului pleacă de la faptul că studiile efectuate arată că DN 79, Arad – Oradea, are déjà un trafic de autostradă.

Dacă licitația este lansată în acest an, procedurile ar trebui să fie gata anul viitor, urmând ca lucrările să înceapă prin primăvara anului 2021.

Drumul expres ar urma să fie legat de autostrăzile A3 şi A1.