Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București a confirmat, miercuri, primul caz de coronavirus din România, a declarat pentru Mediafax secretarul de stat Nelu Tătaru.

Aflat în carantină, pacientul este un bărbat din Gorj, care a intrat în contact cu cetățeanul italian care s-a aflat, weekendul trecut, în vizită în țara noastră, la rude.

Un prieten de-al acestuia din urmă, tot italian, este de asemenea infectat, după cum au anunțat autoritățile din Peninsulă.

Anchetele epidemiologice continuă la noi în țară. Sunt așteptate și alte rezultate de laborator, fiind recoltate probe recoltate de la persoane care ar fi fost expuse la o posibilă contaminare.

Ministerul Sănătății a emis ordinul prin care cei plasați în carantină sau izolare la domiciliu primesc concediu medical. Ieşirea din carantină se face după 2 teste negative pentru coronavirus, efectuate la un interval de cel puțin 24 de ore.

Joi, ar uma să devină operațională linia telefonică la care pot fi obținute informații despre infecție.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis sporirea controalelor sanitare la frontiere.

Președintele Klaus Iohannis a reluat apelul la calm și responsabilitate.

În Italia, bilanțul epidemiei a ajuns la 12 decese, iar numărul cazurilor de infectare se apropie de 400. Franța a raportat și ea primul caz mortal de coronavirus.

Știre în actualizare