”Se pare că de la an la an, mai ales în sezonul de iarnă, Poiana Brașov este destinația preferată a iubitorilor sporturilor de iarnă. Acest lucru este confirmat de numărul în creștere a trecerilor de la turnicheți. Putem spune că sezonul 2018 – 2019 a fost cel mai bun sezon de până acum. Poiana Brașov, datorită investițiilor în domeniul schiabil, oferă condițiile cele mai bune din țară”, a declarat primarul George Scripcaru, în direct la Europa FM, din studioul aflat pe Pârtia Bradul.

George Scripcaru spune că Poiana Brașov devine din ce în ce mai atractivă pentru turiști nu doar iarna. Zonele de recreere din Braşov vor fi legate de trasee de mountain-bike iar municipalitatea are în plan să extindă domeniul schiabil din Poiana Braşov şi să construiască o „sanie de vară”, prin care să se asigure activităţi recreative în staţiune şi pe timp de vară. Proiectul pentru amenajarea unei pârtii pentru „sănii de vară” de tip alpine coaster în Poiana Braşov a intrat în linie dreaptă.

Traseul ar urma să aibă lungimea de un kilometru, o diferenţă de nivel de 200 de metri, astfel că sania pe şine ar putea atinge şi viteza de 40 km/h. Valoarea investiţiei este estimată la un milion de euro.