Primăria Capitalei a scos deja pe străzi platformele care vor ridica mașinile parcate neregulamentar.

Un astfel de utilaj a fost prezent sîmbătă la Băneasa, la BIAS – un miting aviatic de 12 ore, fără pauză.

Potrivit șoferului care se afla sîmbătă la volanul acestui utilaj, platforma a fost adusă „pentru orice eventualitate”, adică în cazul în care vreun autoturism ar fi blocat accesul în aeroport sau ar fi blocat Bulevardul Aerogării, mai ales că zona a fost foarte aglomerată.

Ridicarea mașinilor va începe de luni, 26 august.

Platformele aparțin Companiei Municipale Managementul Traficului, instituție care se va ocupa de ridicarea mașinilor.

Potrivit unei hotărîri a Consiliului General al Bucureștiului, perioada maximă de depozitare a vehiculelor ridicate este de un an.

Eliberarea vehiculului se va face numai după achitarea tarifelor de ridicare, transport şi depozitare, în baza certificatului de înamtriculare în original sau a oricăui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosinţă asupra vehiculului.

Tarifele de ridicare sunt de 200 de lei pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată de pînă la 5 tone, inclusiv, și de 270 de lei pentru cele mai mari.

Transportul va costa 150 de lei în cazul celor dintîi și 200 de lei în cazul celor de peste cinci tone.

Aşadar, în cazul unei mașini Logan, costul de ridicare, transport şi depozitare pe o zi ajunge la 500 de lei.