Un primar din Gorj s-a ales cu dosar penal pentru abuz în serviciu după ce a tăiat ajutorul social pentru doi beneficiari.

Persoanele, soț și soție, au depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru și le-au spus anchetatorilor că pe nedrept au fost înlăturați de pe lista ajutoarelor sociale.

Edilul susține, însă, că cei doi așteptau doar banii și refuzau muncile în comunitate.

Primarul din comuna Slivilești, Sorin Bucurescu trebuie să le explice procurorilor din ce motiv a tăiat ajutorul social pentru cei doi, soț și soție.

Edilul spune că le-a explicat și celor doi beneficiari că nu pot să stea acasă și să primească banii.

În repetate rânduri i-a chemat să efectueaze câteva ore de muncă în comunitate, dar aceștia au refuzat.

Muncile care trebuiau făcute, două ore pe zi, erau de tăiat lemne pentru încălzirea școlilor sau curățenie în comună.

De aproape două luni, cei doi beneficiari au refuzat sistematic.

Primarul susține că aceștia au vârsta de 50 de ani, iar în comună există asistați social care nu refuză munca, deși se apropie de vârsta de 70 de ani.

În comuna Slivilești există 38 de beneficiari ai ajutorului social și fiecare primește între 150 de lei și 550 de lei pe lună.