Amenda de 130.000 de euro a fost dată pentru încălcarea alineatului 1 al articolului 25 din GDPR. Prevederea respectivă se referă la faptul că firmele, atât la stabilirea mijloacelor de prelucrare, cât și la prelucrare în sine, trebuie să ia măsuri adecvate (de exemplu, pseudonimizarea) pentru a respecta principiile GDPR (cum este cel de minimizare a prelucrării datelor) și a proteja drepturile persoanelor fizice vizate.

Pentru încălcarea articolului 25 din GDPR, operatorii de date personale riscă amenzi administrative de până la zece milioane de euro sau de până la 2% din cifra de afaceri mondială totală anuală din anteriorul exercițiu financiar.

Unicredit Bank a fost amendată cu 130.000 de euro pentru că n-a respectat datele personale ale clienților săi, sancțiunea fiind aplicată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).

Sancțiunea a fost dată ca urmare ”a neaplicării măsurilor tehnice şi organizatorice adecvate, atât în momentul stabilirii mijloacelor de prelucrare, cât şi în cel al prelucrării în sine, destinate să pună în aplicare în mod eficient principiile de protecție a datelor, precum reducerea la minimum a datelor, şi să integreze garanțiile necesare în cadrul prelucrării, pentru a îndeplini cerințele RGPD şi a proteja drepturile persoanelor vizate.

Aceasta a condus la dezvăluirea în documentele ce conţin detaliile tranzacţiilor şi care sunt puse on-line la dispoziţia clienţilor beneficiari ai plăţilor, a datelor privind CNP-ul și adresa plătitorului (pentru situaţiile în care plătitorul efectua tranzacţia dintr-un cont deschis la o alta instituţie de credit – tranzacţii externe şi depuneri la casierie), respectiv a datelor privind adresa plătitorului (pentru situaţiile în care plătitorul efectua tranzacţia dintr-un cont deschis la UNICREDIT BANK SA – tranzacţii interne), pentru un număr de 337.042 persoane vizate, în perioada 25 mai 2018 – 10.12.2018.

Sancțiunea a fost aplicată ca urmare a unei sesizări a Autorității Naţionale de Supraveghere din data de 22.11.2018 prin care se semnala faptul că datele privind CNP-ul și adresa persoanelor care efectuau plăți la UNICREDIT BANK S.A., prin intermediul tranzacțiilor on-line, erau dezvăluite către beneficiarul tranzacției, prin formularele de extras de cont/detalii”, potrivit unui comunicat transmis de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).

Potrivit art. 5 alin. 1 lit. c) din RGPD (”Principii legate de prelucrarea datelor cu caracter personal”), operatorul avea obligația de a prelucra date limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate datele.

”Protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal necesită adoptarea de măsuri tehnice şi organizatorice corespunzătoare pentru a se asigura îndeplinirea cerinţelor din prezentul regulament. Pentru a fi în măsură să demonstreze conformitatea cu prezentul regulament, operatorul ar trebui să adopte politici interne şi să pună în aplicare măsuri care să respecte în special principiul protecţiei datelor începând cu momentul conceperii şi cel al protecţiei implicite a datelor. Astfel de măsuri ar putea consta, printre altele, în reducerea la minimum a prelucrării datelor cu caracter personal, pseudonimizarea acestor date cât mai curând posibil, transparenţa în ceea ce priveşte funcţiile şi prelucrarea datelor cu caracter personal, abilitarea persoanei vizate să monitorizeze prelucrarea datelor, abilitarea operatorului să creeze elemente de siguranţă şi să le îmbunătăţească.

Atunci când elaborează, proiectează, selectează şi utilizează aplicaţii, servicii şi produse care se bazează pe prelucrarea datelor cu caracter personal sau care prelucrează date cu caracter personal pentru a-şi îndeplini rolul, producătorii acestor produse şi furnizorii acestor servicii şi aplicaţii ar trebui să fie încurajaţi să aibă în vedere dreptul la protecţia datelor la momentul elaborării şi proiectării unor astfel de produse, servicii şi aplicaţii şi, ţinând cont de stadiul actual al dezvoltării, să se asigure că operatorii şi persoanele împuternicite de operatori sunt în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile referitoare la protecţia datelor. Principiul protecţiei datelor începând cu momentul conceperii şi cel al protecţiei implicite a datelor ar trebui să fie luate în considerare şi în contextul licitaţiilor publice”, scrie în Regulamentul GDPR.

General Data Protection Regulation (GDPR) (EU) 2016/679 prevede, printre altele, că prelucrarea datelor personale trebuie adusă la cunoștința persoanelor vizate iar acestea ar trebui să știe și cine este responsabilul cu protecția datelor, care este temeiul prelucrării, dacă se recurge la profilare, cât timp sunt ținute datele și o serie de alte elemente pentru care fiecare utilizator ar trebui să-și dea acordul în mod explicit din 25 mai 2018.