”Când luptăm pentru libertatea comunității noastre maghiare, nu vrem să luăm nimic de la nimeni”, a spus Kelemen Hunor, vineri, la Oradea, în cadrul manifestării dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

”În Oradea, în tot județul Bihor, în general, atmosfera de sărbătoare este întotdeauna puțin diferită. Oradea, Bihorul au, cu siguranță, eroi care au modelat și au definit, într-o oarecare măsură, lupta pentru libertate.

În drum spre Oradea ne-am oprit pentru a participa la dezvelirea statuii fraților Irinyi din localitatea bihoreană Diosig. Ei au fost, de asemenea, personalități importante ale Revoluției Pașoptiste. Cele 12 puncte ale Rezoluției formulate atunci sunt bine cunoscute tuturor, însă puțini știu că Irinyi József, născut în Albiș, a fost cel care a elaborat acel text.

Chiar și elevii știu că acel chibrit, pe care îl folosim cu toții astăzi, a fost inventat de fratele lui József, de Irinyi János, dar și mai puțini sunt cei care cunosc un alt detaliu, și anume, faptul că Kossuth i-a încredințat lui Irinyi János controlul producției de tunuri și a prafului de pușcă și că el a fost directorul fabricii de muniție din Oradea.

Și pe ei îi comemorăm la 15 martie, dar, bineînțeles și pe Szacsvay Imre, martirul luptei pentru libertate, la a cărui statuie ne întâlnim și în acest an, la fel ca întotdeauna.

Nu este un păcat dacă cineva își iubește poporul și luptă pentru binele țării sale, a spus Szacsvay în timpul procesului intentat împotriva lui. Nu că ar fi un păcat, dimpotrivă, este una dintre cele mai înalte virtuți – spunem noi, generațiile următoare, aducându-i un omagiu.
Stimați cetățeni, adepți ai ideii de libertate,
171 de ani este o perioadă foarte lungă. Sunt 8 generații. Și totuși memoria colectivă a păstrat și continuă să păstreze acest episod de mare cotitură al istoriei noastre, acea luptă pentru libertate, care a marcat începutul Reformei la nivel național și a transformat poporul maghiar într-o națiune modernă.

A reușit să-l păstreze, deoarece cauza națiunii maghiare nu a fost reprezentată doar într-un singur loc și nu doar de câțiva oameni devotați acesteia.
Face parte din memoria colectivă a Oradei la fel precum este parte a celei din Pesta, Debrecen sau Cluj.

Cu toții și-au adus contribuția, fiecare localitate și-a sacrificat, de multe ori, fiii și fiicele. Astfel se explică de ce există un consens național absolut în ceea ce privește Rrevoluția din 1848 și locul acesteia în istorie.

Și după 171 de ani, libertatea este primordială pentru noi. Libertatea comunității maghiare din Transilvania. Egalitatea în drepturi. Și fraternitatea cu națiunea majoritară care trăiește aici și cu celelalte minorități naționale.

Deși astăzi nu mai producem praf de pușcă, dar încă avem nevoie de curajul lui Szacsvay Imre și de raționalitatea lui Irinyi József.
Când luptăm pentru libertatea comunității noastre maghiare, nu vrem să luăm nimic de la nimeni. Deoarece libertatea nu este divizibilă, nu se diminuează, dimpotrivă, puterea libertății crește. Și, dragi prieteni, este suficientă libertate și pentru români și pentru maghiari, în aceeași măsură.

Când facem apel la demnitatea umană, nu vrem să luăm demnitatea celui de lângă noi! Când folosim simbolurile noastre naționale și comunitare, nu luăm nimic de la români.
Când răspundem la discursul de ură lansat împotriva noastră și a simbolurilor noastre naționale, ne protejăm doar pe noi înșine și tot ceea ce este acea parte inalienabilă a identității noastre maghiare. Și o vom proteja întotdeauna, aici la Oradea, dar și la Târgu Mureș, în Ținutul Secuiesc, pretutindeni dacă va fi necesar.

O vom proteja de cei care dau foc steagului maghiar în Oradea, de cei care sunt deranjați de simbolurile naționale și secuiești, în Târgu Mureș, dar și în Ținutul Secuiesc, peste tot, unde oameni maghiari decenți și curajoși sunt sancționați cu amenzi uriașe, de zeci de mii de lei, pentru folosirea simbolurilor naționale.

Un alt motto al Revoluției, doamnelor și domnilor, este egalitatea. Aceasta, la fel ca în urmă cu 171 de ani, include asigurarea egalității de drepturi și a egalității de șanse. Asemenea libertății, nu și-a pierdut valabilitatea nici aici, la Oradea, nici în altă parte.

Această comunitate, această mână de oameni maghiari din Transilvania, nu vrea să ia nimic de la nimeni.

Gândiți-vă, dragi prieteni români, cât de multă energie ați consumat numai în ultimii 101 ani – odată cu promisiunile de la Alba Iulia – în refuzul continuu al cererii noastre legitime, iar noi, câtă energie am investit pentru a vă convinge că avem dreptul de a decide în privința evoluției destinului nostru.

Imaginați-vă dacă tot acest timp și energie le-am fi investit, măcar în ultimii 29 de ani – împreună sau separat – ca să facem un loc mai bun din această țară, oare am fi progresat de atunci sau nu? Sunt sigur, că da”, a transmis liderul maghiar.