Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj pe Facebook prin care se declară profund îndurerat de decesul pacienților de la Secția de Terapie Intensivă și transmite condoleanțe familiilor îndoliate.

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj pe Facebook după tragedia de la Piatra Neamț unde 10 persoane au murit în urma unui incendiu petrecut la secția ATI a Spitalului Județean.

Șeful statului a spus că se declară profund îndurerat de decesul pacienților de la Secția de Terapie Intensivă, a transmis condoleanțe familiilor îndoliate și le-a urat însănătoșire rapidă celor răniți.

„Tragedia care a avut loc la Spitalul Județean Piatra Neamț a îndoliat întreaga țară. Sunt profund îndurerat de decesul pacienților de la Secția de Terapie Intensivă și transmit condoleanțe și multă putere familiilor în aceste momente grele. Urez însănătoșire grabnică victimelor aflate în stare foarte gravă! Sunt alături de toți cei care sunt afectați de acest accident îngrozitor”, a scris președintele Klaus Iohannis pe Facebook.