Președintele federației bulgare de fotbal, Boris Mihailov, a demisionat în urma incidentelor rasiste de la partida cu Anglia, din preliminariile Euro 2020.

Meciul de la Sofia, cîștigat de englezi cu 6-0, a fost marcat de scandările rasiste a căror țintă au fost jucătorii de culoare ai oaspeților.

Federația engleză a solicitat o anchetă urgentă din partea UEFA iar arbitrul croat Ivan Bebek a fost criticat că nu a trimis cele două echipe la vestiare, așa cum prevede regulamentul în astfel de situații.

După incidentele de luni, premierul bulgar Boiko Borisov i-a cerut lui Mihailov să demisioneze. În Anglia omologul său Boris Johnson a condamnat de asemenea incidentele rasiste de la Sofia.