„În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate şi un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport şi având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investiţiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR”, se arată în comunicatul transmis de Guvern.

Viorica Dăncilă a cerut Departamentului pentru dezvoltarea, promovarea și monitorizarea proiectelor de investiții în infrastructură o analiză referitoare la stadiul mai multor proiecte de investiții în infrastructura de transport.

„Astfel, premierul a solicitat explicații cu privire la întârzierile de proiectare și execuție pentru tronsoanele 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești, precum și la întârzierea lansării procedurii de execuție pentru tronsonul 4 al aceluiași proiect. Totodată, șeful Executivului a cerut să-i fie prezentate explicații cu privire la faptul că nu a fost relansată procedura de licitație pentru execuția secțiunilor 3 și 4 din Drumul expres Pitești-Craiova, ca urmare a contestării procedurilor inițiale”, transmite sursa citată.

Viorica Dăncilă acuză actuala conducere a Companiei Naționale pentru Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR ) că a dezinformat în legătură cu stadiul lucrărilor pentru loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deja, asumate a fi finalizate la sfârșitul anului 2018.

„În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate și un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport și având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investițiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcția de director general interimar al CNAIR”, se mai arată în comunicatul de presă.

Narcis Neaga a revenit la conducerea CNAIR, după ce a mai deținut funția, în mai 2018.