Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri, înaintea ședinței CEx al PSD, că o eventuală remaniere a ministrului Justiției va fi decisă de conducerea partidului, fiind un guvern politic și că ”e normal” să discute acest lucru cu colegii săi de partid.

”Suntem un guvern politic, vom decide în CEx. Sunt președintele executiv al Partidului Social Democrat, e normal să discut cu colegii de partid”, a declarat Viorica Dăncilă înaintea ședinței CEx întrbată dacă Tudorel Toader va fi remaniat.

La rândul său, Liviu Dragnea a precizat că la ședința CEx au fost invitați doar membrii partidului.

El a mai spus că nu a încercat să-l determine pe Tudorel Toader să demisioneze.

Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă au discutat în biroul liderului PSD din Camera Deputaților aproape o oră înaintea ședinței CEx. Cei doi au ajuns la ședință însoțiți de ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici.

Comitetul Executiv al PSD s-a reunit miercuri la Parlament, printre temele de discuție ale social-democraților ar putea fi remanierea guvernamentală, cât și calea de acțiune cu privire la Tudorel Toader.

Remanierea guvernamentală va fi o temă în CEx al PSD, în condițiile în care Rovana Plumb deschide lista candidaților PSD la europarlamentare, ea fiind ministrul al Fondurilor Europene, au precizat sursele citate. De asemenea, un alt membru al Cabinetului Dăncilă care este și candidat la alegerile pentru PE este mininistrul pentru românii de pretutindeni Natalia Intotero.