„Participarea premierului Ludovic Orban la evenimentele programate în cursul zilei de astăzi, 5 octombrie, a fost suspendată urmare a faptului că una din persoanele alături de care s-a aflat în aceeași platou de televiziune, în cursul săptămânii trecute, a fost confirmată pozitiv, duminică, la testul pentru noul coronavirus.

Premierul Ludovic Orban a solicitat în această dimineață efectuarea unui test la cerere pentru noul coronavirus.

Premierul nu a manifestat simptome specifice infectării cu noul coronavirus.

Până la primirea rezultatului, premierul a suspendat întâlnirile fizice cu alte persoane”, anunță Guvernul printr-un comunicat de presă.