Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi că “circul şi jignirile” la care a asistat în Parlament cu o zi în urmă au dezamăgit-o profund.

“Ieri am prezentat în Parlament câteva detalii despre Ordonanţa 114, pentru că Guvernul are datoria şi obligaţia să asigure o dezbatere amplă asupra deciziilor care se iau pentru cetăţeni. Am mers cu bună credinţă şi deschiderea de care am dat dovadă de fiecare dată, însă circul şi jignirile la care am asistat m-au dezamăgit profund. Acest comportament nu poate aduce nimic bun pentru România şi nu poate ţine loc de soluţii şi proiecte. Pot să înţeleg retorica de campanie în care au intrat atât preşedintele României, cât şi partidele din Opoziţie, însă peste foarte puţin timp avem alegeri europarlamentare şi dezbaterile ar trebui să fie pe idei şi proiecte. Europa se află în plină schimbare, politicienii europeni se ocupă de cum va arăta Europa în următorii ani, în schimb în România jignirile şi violenţa verbală au fost ridicate la rang de politică. Brexit-ul şi alte provocări ne împing să regândim modul de abordare. Nu întâmplător am folosit ieri exemplul Franţei privind impozitarea marilor giganţi digitali. Nu putem rămâne în afara acestor schimbări care se petrec în jurul nostru”, a afirmat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
Post Views: 550