Redeschiderea şcolilor este încă o dilemă în mai multe ţări europene, în special după apariţia noii tulpini a coronavirusului, despre care se spune că i-ar afecta şi pe copii.

Marea Britanie este încă nehotărâtă … dacă să deschidă sau nu şcolile, în timp ce Grecia a stabilit 11 ianuarie  data la care elevii se vor întoarce la cursuri.

Întrebat la BBC dacă părinţii ar trebui să-şi trimită copiii la şcoală, premierul britanic a răspuns … categoric, acest lucru trebuie să se întâmple în zonele unde nu sunt restricţii.

Boris Johnson a spus că nu există nicio îndoială că școlile sunt în siguranță şi că măsura de închiderea a şcolilor în Londra şi în sud-estul Angliei a fost una excepţională, din cauza noi variante de coronavirus.

Pe de altă parte, Guvernul grec a anunţat o nouă prelungire, până la 10 ianuarie, a măsurilor restrictive impuse în ţară de două luni din cauza pandemiei de COVID-19.

Obiectivul este ca şcolile să se poată redeschide la 11 ianuarie.

În Grecia, urmează, însă, o perioadă de o săptămână cu măsuri severe: interdicţia circulaţiei în timpul nopţii şi închiderea magazinelor, a saloanelor de înfrumuseţare, dar şi a bisericilor, care au fost redeschise pentru sărbători.