La Brăila, prefectul vrea să îi pună la plată pe cei care nu stau în izolare la domiciliu și sunt plasați în carantină instituționalizată.

Prefectul județului Brăila, Cătălin Boboc, a declarat într-o conferință de presă, prin telefon, că persoanele care nu respectă termenii izolării la domiciliu și sunt plasate în carantină își vor plăti cazarea.

Boboc susține că aceste persoane nu vor sta ca la pensiune în cele două săptămâni, cât durează carantina.

Prefectul de Brăila precizează că aceste persoane nu ajung în carantină ca urmare a unei recomandări medicale, ci în urma unei sancțiuni, motiv pentru care nu trebuie să se cheltuie bani publici pentru întreținerea lor în centrele de carantină.

Potrivit ordonanțelor militare adoptate în perioada stării de urgenţă, personale care părăsesc izolarea la domiciliu sunt sancționate cu carantină forțată, amendă și dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.