Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat agenției de știri Mediafax că în Guvern nu s-ar fi discutat despre înlocuirea președintei ANAF, Mihaela Triculescu, sau a consilierului pe probleme economice al premierului Dăncilă, Darius Vâlcov.

Vă spun clar că nu a discutat nimeni despre un astfel de subiect“, a declarat Eugen Teodorovici.

El a răspuns în acest fel unor informații publicate de cotidianul Adevărul.

Potrivit acestuia, Viorica Dăncilă ar încerca să reducă din influenţa directă pe care Liviu Dragnea, liderul PSD, o exercită asupra Executivului.

Vineri, premierul a confirmat că a renunțat la serviciile Ancăi Alexandrescu, unul dintre apropiații lui Liviu Dragnea, asemenea lui Darius Vâlcov.

Întrebată de ce e luat decizia, Viorica Dăncilă a spus doar că experiența Ancăi Alexandrescu este necesară la partid, în cadrul departamentului de comunicare, în perioada campaniei electorale.

Eugen Teodorovici și-a exprimat totuși, vineri, nemulțumirea față de activitatea șefei ANAF, Mihaela Triculescu.

Activitatea acesteia ar urma să fie evaluată pînă la sfîrșitul lunii iunie.

Sarcina pe care orice șef al ANAF o are este de a colecta, de a restructura, de a reforma sistemul.

Nu pot să mă declar mulțumit, nu am să spun altfel decît este situația reală.

Are obligația ca, pînă la final de prim semestru, cînd facem prima rectificare, să rămînă în planul de colectare impus de ministrul de Finanțe.

Pe lînă cele 21 de procente din PIB pe care ANAF trebuie să le colecteze, obligația este să vină cu măsuri mai eficiente de colectare”, a spus Eugen Teodorovici.

Mihaela Triculescu a fost numită în luna ianuarie în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), după revocarea lui Ionuţ Mişa.