Preşedintele sindicatului piloţilor de Formula 1Alex Wurz, a anunțat că piloţii din “Marele Circ” susţin desfăşurarea Marilor Premii fără spectatori în tribune, scrie cotidianul belgian “Le Soir“.

Conducătorii competiției ar vrea să înceapă acest sezon în luna iulie, cu două Grand Prix-uri în Austria, cu porţile închise.

Apoi, cursele vor continua tot fără spectatori pe toate celelalte circuite din Europa.

În cazul în care regulile de protecție împotriva Covid-19 o vor permite, restul anului competițional se va desfășura în Asia şi cele două continente americane.

Niciunui pilot nu-i plac cursele fără spectatori. Nimeni n-a refuzat însă să înceapă sezonul cu porţile închise. Toţi au acceptat. Formula 1 este o industrie mondială. Ca fiecare administraţie din lume, încercăm să dăm un nou impuls industriei şi economiei”, a declarat Wurz pentru “Sky Sports“.

Amintim, primele zece Grand Prix-uri ale sezonului de Formula 1 au fost anulate sau amânate din cauza pandemiei.