De pe scena de la Craiova care i-a pus la picioare zeci de mii de susținători, Liviu Dragnea a coborât astăzi în sala de judecată a Instanței Supreme, așteptată să își dea verdictul în dosarul „Bombonica”. O sală de judecată plină de avocați, jurnaliști și jandarmi, în cae Liviu Dragnea a fost audiat la ora 14.00. „Sunt total nevinovat”, a susținut el în fața instanței.

Afară, câteva sute de oameni s-au îmbrâncit la sosirea liderului PSD, unii încercând să îl aclame, alții să îl huiduie.

În vocile lor, mesajele de susținere a partidului aflat la guvernare – PSD, PSD!” – s-au amestecat cu obișnuitul „PSD, ciuma roșie”, scandat constant în ultimii ani la mitingurile împotriva lui Liviu Dragnea.

Cu zeci de jandarmi aduși la Curtea Supremă, cu obișnuitele garduri ale Jandarmeriei care separă manifestanții de contramanifestanți, procesul lui Liviu Dragnea se duce în această după-amiază deopotrivă, în sala de judecată și în stradă.

Între timp, Comisia Europeană se pregătește să readucă subiectul statului de drept din România în dezbaterea Parlamentului European de la ora 18.00. Premierul Viorica Dăncilă a ales să rămână la București.

Despre scenele tensionate din ziua decisivă pentru dosarul în care Liviu Dragnea este condamnat în prima instanță la trei ani și jumătate de închisoare, despre reacțiile liderului PSD, dar și despre ce ar urma să se întâmple în Guvern, la alegerile din mai și în interiorul PSD după verdictul așteptat al instanței discutăm în această seară la „Piața Victoriei”.

Anca Simina vă așteapătă, de la ora 18.15, la Europa FM, la o dezbatere cu Cristian Tudor Popescu și Moise Guran .

Până atunci, vă invităm să răspundeți la sondajul lansat pe pagina de Facebook Radio Europa FM: Sunteți de acord cu protestele (de orice fel) în fața unei instanțe de judecată?