Miercuri are loc loc cea de-a patra rundă de negocieri între Consiliul UE și Parlamentul European pe tema desemnării viitorului procuror șef european.
Printre candidați se numără Laura Codruța Kovesi, fosta procuroare-șefă a DNA.
Părțile nu au ajuns la o înțelegere după primele trei întîlniri.
Consiliul Uniunii Europene a repetat, săptămîna trecută, că susține numirea francezului Jean-Francois Bohnert și a dat de înțeles că negocierile ar putea fi transferate viitoarei legislaturi europene.
Fostul președinte Traian Băsescu a spus la Europa FM că și-ar dori ca doamna Kovesi să obțină postul, dar a observat că precedentele nu sînt încurajatoare pentru candidata română.
“Foarte rar Parlamentul cîștigă în disputa cu Consiliul Uniunii Europene.
În acea nișă de 10% cînd cîștigă Parlamentul mi-aș dori să fie ea“, a spus fostul președinte.
Traian Băsescu s-a referit și la dosarele deschise pe numele Laurei Codruța Kovesi de secția de anchetare a magistraților.
“Dacă va avea probleme cu dosare prin țară o s-o aducă, indiferent ce funcții are în Uniunea Europeană“, i-a declarat Traian Băsescu Sandei Nicola.