În locul anunțatei „întoarceri la popor”, președintele Klaus Iohannis a decis să se întoarcă, deocamdată, doar în fața Parlamentului, pentru un nou aviz consultativ înainte de a convoca un referendum pe 26 mai. Simultan ar urma să aibă loc și o consultare cu partidele, potrivit unor surse de la Palatul Cotroceni.

„Am decis să fac o reconsultare a Parlamentului pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului”, a explicat președintele după două săptămâni de gândire asupra întrebării  cu care cheamă electoratul, pe 26 mai, la referendum. Argumentul său: vrea să facă referendumul „mai puternic” prin lărgirea temei de consultare populară.

Întrebarea rămâne așadar necunoscută, cel puțin încă 20 de zile, timp în care Parlamentul are timp să își emită avizul consultativ. Dacă nu o face, președintele poate semna decretul considerând că Legislativul și-a dat acordul.

Ezitările lui Klaus Iohannis, ca și miza politică a referendumului din 26 mai – încălzire pentru prezidențiale -, vor fi subiectul dezbaterii de la ora 18.15, din „Piața Victoriei” cu Cristian Tudor Popescu, Moise Guran și Anca Simina.

Până atunci, vă invităm să răspundeți, în sondajul de pe pagina de Facebook radio Europa FM, la o întrebare:

„Ce vă spune decizia lui Klaus Iohannis de a se întoarce în fața Parlamentului?”

  • Ezită să ia o decizie.
  • Vrea să securizeze referendumul.

În februarie 2017, Klaus Iohannis a cerut și a primit aviz din partea Parlamentului pentru un referendum „cu privire la continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice, cu recomandarea ca prin întrebarea formulată să se respecte Constituția României”.