Cele mai multe apeluri la 112 au vizat solicitări pentru echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță.

Potrivit statisticilor existente la nivelul Serviciului de Telecomunicații Speciale, în perioada 24 – 29 decembrie s-au înregistrat 170.715 apeluri la numărul 112. Raportat la aceeași perioadă a anului trecut, numărul acestora a scăzut cu aproape 15%.

În perioada de referință, toate apelurile de urgență au fost transferate către agențiile de intervenție, dintre care 52% fiind preluate de Ambulanță, 24% de Poliție.

Din statistica apelurilor înregistrate la 112 în perioada minivacanței de Crăciun, reiese faptul că numărul apelurilor transferate la Ambulanță a scăzut cu 13,85% față de anul 2018. La Poliție au fost transferate cu 4,36 % mai multe cazuri, la pompieri mai multe cu 3,17 %, iar la Jandarmerie mai multe cu 28,68%.

Timpul mediul de preluare a apelurilor de la cetățeni la 112 a fost de 4,27 secunde, iar timpul mediu de transfer al unui apel de la operatorii STS la dispecerii agențiilor de intervenție a fost de 55,62 secunde.

Într-un comunicat trimis Europa FM, STS precizează că 115 persoane au solicitat sprijin și au fost localizate prin intermediul aplicației dezvoltate de STS – Apel 112.