17 percheziţii au loc astăzi la primării din întreaga ţară, fiind vizate finanţările obţinute din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru proiectele dezvoltate de autorităţile locale.

Surse judiciare spun că în dosar ar fi urmărit penal fostul șef al Comisiei Naționale de Prognoză și al Fondului de Dezvoltare și Investiții, Ion Ghizdeanu.

Unele dintre percheziții au loc în județul Olt.

În acest dosar, poliţiştii din județul Olt au făcut 6 percheziţii la sediile unor primării şi ale unor firme din județ, oamenii legii având informații că autorităţile locale au cumpărat mobilier urban, dar nu l-au şi primit.

Potrivit Poliţiei Olt, se fac cercetări sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal într-un dosar penal deschis pentru abuz în serviciu.

Din primele cercetări, anchetatorii au stabilit că, în perioada 2009-2016, trei primării din județul Olt ar fi plătit aproximativ 220.000 lei pentru mobilier urban, dar că obiectele nu au fost livrate în totalitate. Trei persoane urmează să fie aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt pentru a fi audiate.