Săvârșită de obicei la miezul nopții, Slujba de binecuvântare a Noului An se va desfășura după ora 18.00, imediat după slujba Vecerniei, transmite Patriarhia.

„În contextul prelungirii stării de alertă, în care deplasarea în afara domiciliului este interzisă după ora 23.00, dar și al recomandărilor speciale ale autorităților pentru perioada de sărbători, slujba de binecuvântare a Noului An, care se săvârșea la miezul nopții trecerii dintre ani, va fi săvârșită anul acesta imediat după slujba Vecerniei din seara zilei de 31 decembrie 2020”, a anunțat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Slujba Vecerniei este prima dintre cele oficiate peste zi în Biserica Ortodoxă. Deoarece ziua liturgică începe la apus, Vecernia este slujită, în mod tradiţional, seara devreme.