Partidele au început campania electorală pentru europarlamentare preluând și comletând mesajele afișate pe bannerele care au apărut în mai multe orașe.

Dacă PSD a dat startul cu mesajul ”Patrioți în Europa. România merită mai mult”, partidul PRO România a intervenit rapid cu un banner afișat sub acesta pe care se poate citi ”Așa e. Fii PRO România!”.

Acum intră în ”jocul mesajelor” și Alianța 2020 care afișează sub primele două bannere mesajul ”Și alege o Românie fără penali și fără hoție”.

Dacă ar avea loc alegerile europarlamentare duminica viitoare, PNL ar obține 25,2%, iar PSD 21,5%, după cum arată datele din BAROMETRU EUROPA FM pentru luna martie.

Dacă votul ar avea loc duminică, 25.2% dintre cei care ajung la urne – ar vota Partidul Național Liberal – PNL trece așadar în fața Partidului Social Democrat, care se află pe locul al doilea la o distanță de aproape 4 procente.

Pe locul al treilea s-ar situa Alianța 2020, cu aproape 18 procente – în ușoară scădere față de luna trecută. ALDE, PMP, UDMR cresc în preferințele electoratului, în timp ce PRO România, partidul condus de fostul premier Victor Ponta – scade cu doua procente, ajungând la 11.2 %.

Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda Europa FM pe un eșantion de 1010 persoane cu vârste de 18 ani și peste, în perioada 18martie – 3 aprilie 2019. Interviurile au fost realizate prin telefon,utilizând metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).

Marja de eroare este de +/- 3,1%. Eşantionul este probabilist, multistratificat, cu extragere aleatoare a persoanei.

Alegerile europarlamentare 2019

În perioada 23-26 mai, cetăţenii din statele membre UE vor alege, prin vot direct, noul Parlament European. Alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European se vor desfăşura pe 26 mai.

Este a patra oară, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când sunt organizate în România alegeri pentru Parlamentul European. Scrutinele anterioare au avut loc în noiembrie 2007, iunie 2009 şi mai 2014.