Parlamentul a fost convocat pentru joi să voteze decretul de prelungire a stării de urgenţă.

Ca în ultima perioadă, votul va fi tot online, pentru a păstra distanţarea socială impusă de criza generată de noul coronavirus.

Conducerile celor două camere ale Legislativului au decis ca decretul şefului statului să primească miercuri rapoarte şi avize în comisiile de specialitate.

Reprezentanții opoziției au anunțat recent că vor vota prelungirea stării de urgență doar în anumite condiții.

De altfel, Călin Popescu-Tăriceanu, Kelemen Hunor, Marcel Ciolacu, Victor Ponta și Varujan Pambuccian i-au adresat o scrisoare premierului Ludovic Orban, în care îi cer să poarte discuţii pentru reîntoarcerea la muncă “în vederea reluării cât mai grabnice a activităţilor economice” .

Marcel Ciolacu a spus că PSD pune condiții pentru a vota prelungirea stării de urgență.

Liderul social-democrat a cerut – între altele – testarea populației, și „măsuri economice și sociale, pentru cetățeni și mediul de afaceri”.

La rândul său, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că nu votează prelungirea stării de urgență „pentru a nu hrăni și mai multe reflexe dictatoriale” aplicate de autorități și guvernanți.

Fostul prim-ministru consideră că – după Paște – românii ar trebui să se întoarcă, treptat, la muncă.