Zeci de pompieri, polițiști și jandarmi caută, luni dimineața, un parapantist francez, care a dispărut, în timpul nopții, în timp ce zbura dinspre Brașov spre zona Comandău.

Potrivit ISU Covasna, printr-un apel la 112, salvatorii au fost anunțați că nu se mai știe nimic despre un parapantist, cetățean francez, care zbura dinspre Brașov spre zona Comandău.

Ultima dată a fost văzut, duminică, în jurul orei 15.30, între localitățile Păpăuți și Chiuruș.

„În urma apelului s-au format echipe mixte de căutare-salvare, astfel că peste 40 de pompieri militari, polițiști, jandarmi, salvatori montani din cadrul Serviciului Public Salvamont Covasna și cetățeni au plecat în căutarea parapantistului. Acestea au continuat până la ora 05.00 în această dimineață (luni dimineața – n.r.), dar fără rezultat”, anunță ISU Covasna.

Luni dimineața, la ora 07.00, căutările au fost reluate de echipe de căutare-salvare formate din 70 pompieri militari din cadrul ISU Covasna și ISU Brașov, jandarmi, polițiști, salvamontiști, militari din cadrul UM 01048 și cetățeni care participă voluntar la operațiunea de căutare.