Premierul susține că, din calculele actuale, sfârşitul lunii septembrie ar fi cel mai bun moment de organizare a alegerilor locale.

“După evaluările făcute de epidemiologi, cel mai probabil în lunile iulie-august vom avea o reducere foarte mare a numărului de cazuri, sigur, dacă respectăm toate măsurile şi regulile pe care noi le-am instituit şi văd că românii sunt serioşi, românii respectă regulile, dovada cea mai bună este faptul că a scăzut numărul de îmbolnaviri, sub 200, şi văd că deja avem trei sau patru zile, sub 200 de persoane care s-au o îmbolnăvit zilnic. Pentru a putea face o campanie [electorală – n. red], ai nevoie ca nivelul epidemiei să fie foarte scăzut, numărul de persoane care sunt infectate, şi de o perioadă de timp în care se poate face această campanie”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă seara, la România TV.

“Din punctul nostru de vedere, cel mai bun moment de organizare a alegerilor locale ar fi sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, când revine lumea din concedii, pentru că iulie şi august sunt luni de concedii, în septembrie, când încă nu este anunţat valul al doilea. Estimările privind valul al doilea [al epidemiei] sunt ca acesta să înceapă între 15 octombrie-1 noiembrie, deci avem posibilitatea în această fereastră de oportunitate să putem organiza o campanie serioasă, sa putem organiza alegeri”, a adăugat șeful executivului.

“În ceea ce priveşte alegerile parlamentare, ele trebuie organizate în 6 decembrie cel mai devreme, pentru că trebuie puse în legătură cu finalul mandatului actualului parlament şi cu obligaţia ca noul parlament să fie convocat de preşedinte în termen de maxim 20 de zile de la data alegerilor. Deci, cea mai probabilă dată este 6 decembrie pentru alegerile parlamentare. Sigur că aici va trebui să vedem cât de puternică va fi epidemia şi dacă va permite organizarea unei campanii electorale”, a precizat premierul.

“Nu există om fără de greşeală. Sigur că mai greşim, important e să recunoaştem atunci când greşim, să corectăm eventualele greşeli şi să le corectăm cât mai repede. Aţi avut un exemplu în privinţa înţelegerii care a existat între Ministerul Afacerilor Interne şi Biserica Ortodoxă Română, Preafericitul Patriarh. Prima formă nu a corespuns obiectivelor de reducere la maxim a riscurilor privitoare la organizarea sfintei sărbători de Paşti. Nu au trecut nici 24 de ore şi am corectat forma respectivă şi datorită reacţiei opiniei publice, de care am ţinut cont şi, până la urmă, s-aa adoptat o formă de colaborare, de protocol de colaborare care a asigurat o desfăşurare cât se poate de sigură a sărbătorilor de Paşti şi care nu a adus la creşterea numărului de infecţii aşa cum prognozaseră unii şi alţii. Au mai fost şi alte situaţii. De exemplu, a fost situaţia aglomerării de la Cluj, din prima zi, cu muncitorii care au plecat în Germania…”, a completat Ludovic Orban.