Rămășițe umane au fost găsite în locuința unui mecanic auto din Caracal, percheziționată vineri după dispariția a două adolescente, la interval de câteva luni.

Rămășițele sunt trimise la expertiză medicală.

Perchezițiile la locuința mecanicului au început după ce o adolescentă de 15 ani din Dobrosloveni a dispărut, ultima oară fiind văzută în Caracal în timp ce urca într-o mașină. Reprezentanții Poliției Olt au declarat că polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, fac, vineri, trei percheziții în Caracal, în cazul unei fete date dispărute.0+

Surse din rândul anchetatorilor au menționat că la una dintre adresele la care a avut loc o descindere, vineri, s-ar fi ajuns după datele GPS de pe telefonul fetei.

La rândul lor, reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au afirmat că acest dosar este înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, iar în urma perchezițiilor, în funcție de ce se va găsi, dosarul va fi declinat sau nu.

De asemenea, oamenii legii verifică dacă acest caz are legătură și cu o altă dispariție înregistrată în Olt, în aceeași zonă. Potrivit presei locale, în aprilie, o fată din Craiova a mers la Caracal pentru a lua bani de la mama ei, iar de atunci nu a mai fost găsită.

Conducerea Poliției Române a dispus trimiterea unei echipe mixte de specialiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică, pentru a sprijini cercetările desfășurate cu privire la cazul de la Caracal, au transmis reprezentanții IGPR.

Pe Facebook circulă informația potrivit căreia la una dintre adresele percheziționate s-ar fi găsit corpurile celor două adolescente.