Un incendiu cu degajări mari de fum s-a produs, marți seara, la o vulcanizare din Drobeta Turnu-Severin. Autoritățile din Mehedinți au transmis un mesaj de avertizare prin Ro-Alert.

Potrivit ISU Mehedinți, la fața locului intervin patru mașini de stingere, două ambulanțe SMURD, un echipaj de descarcerare și o ambulanță de la SAJ.

Din cauza degajărilor mari de fum, pentru protecția populației aflată în apropiere, autoritățile au transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-Alert.

„Poluarea este masivă. Ard două hale, între care o vulcanizare auto. Suntem cu autolaboratorul în zonă şi sperăm ca într-un timp cât mai scurt să avem rezultatele măsurătorilor. S-a transmis un mesaj pe Ro-Alert locuitorilor. Este un fum foarte dens în zonă”, a declarat Cătălin Tutilescu, şeful Gărzii de Mediu Mehedinţi.

Intervenția este în desfășurare la ora transmiterii știrii.