Disperați de infrastructura rutieră, care le pune piedici în dezvoltarea afacerii, reprezentanții unei mari companii din Bacău au decis să facă ce nu au reușit autoritățile locale timp de peste 30 de ani: să asfalteze o stradă.

Propunerea societății Agricola Bacău a fost imediat aprobată Consiliul Local, mai ales că la final, lucrările de reabilitare vor fi considerate sponsorizare și vor ajunge în domeniul public.

Primăria nu reușește să țină pasul cu nevoile de modernizare a infrastructurii, așa că mediul privat se vede uneori nevoit să ia măsuri.

Pentru că un drum asfaltat e o necesitate pentru o companie unde vin și de unde pleacă zilnic mașini de mare tonaj, Agricola Bacău a cerut să i se permită să asfalteze o stradă.

Asta cu atît mai mult cu cît trecrea mașinilor grele ridică zilnic nori de praf pe stradă.

Primăria a primit imediat propunerea, iar Consiliul Local a validat-o, astfel că strada Arinilor din Bacău, una dintre cele mai importante artere din cartierul Gherăiești, va fi asfaltată exclusiv cu bani privați.

În baza unui protocol de colaborare încheiat cu primăria, firma se va ocupa pe banii ei de întregul proiect, începînd cu obținerea autorizațiilor, avizelor și acordurilor necesare, pînă la realizarea lucrărilor.

Autoritățile au fost deschise din prima acestui parteneriat, mai ales că la final, lucrările vor fi transferate gratuit orașului, cu titlu de sponsorizare.

În mai bine de 30 de ani, strada ce va fi asfaltată pe banii societății Agricola Bacău nu a trecut prin nici un proces de reabilitare.