O femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani a murit după ce s-a aruncat, vineri, din clădirea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la o înălțime de aproximativ 20 de metri, anunță Poliția Capitalei și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov.

Reprezentanții Poliției Capitalei au anunțat că, în urmă cu scurt timp, prin apel 112, a fost anunțat faptul că o femeie s-a aruncat de la mare înălțime, din clădirea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit ISU București-Ilfov, aceasta s-ar fi aruncat de la o înălțime de aproximativ 20 de metri, fiind declarat decesul.

La fața locului se deplasează Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei și un procuror criminalist pentru a declanșa cercetările în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.