O caravană a muncitorilor de la fabrica Electrolux din Satu Mare, aflaţi în cea de-a opta săptămână de grevă, a pornit luni spre Ambasada Suediei din Bucureşti pentru a protesta faţă de modul în care sunt trataţi angajaţii, urmând să oprească în faţa mai multe magazine care vând produsele companiei.

Vicepreşedintele Cartel Alfa, Marian Apostol, a declarat că scopul caravanei este de a atrage atenţia asupra modului în care conducerea Electrolux îşi tratează muncitorii de la fabrica din Satu Mare şi nu de a protesta împotriva produselor firmei.

“Am ales să facem această acţiune nu pentru că am avea ceva cu produsele Electrolux, ci pentru că avem ceva faţă de modul în care Electrolux îşi tratează muncitorii români. Din păcate, această practică a Electrolux-ului este valabilă la nivelul mai multor companii multinaţionale din România care s-au înţeles între ele să păstreze nivelul la preţul muncii undeva foarte scăzut, astfel încât să fim în permanenţă dependenţi de ei”, a spus Marian Apostol, citat de Agerpres.

Caravana de maşini, pe care sunt inscripţionate mesaje împotriva conducerii Electrolux, se va opri în Zalău, Alba Iulia, Sibiu, Râmnicu Vâlcea şi Piteşti, urmând să ajungă la ambasada Suediei din Bucureşti unde va fi organizat un protest.

Greva de la Electrolux a început pe 4 martie, pe perioadă nedeterminată.

Potrivit sindicaliştilor, muncitorii cer o creştere salarială de 350 de lei, adică 2 lei pe oră.

În total, Electrolux are 930 de muncitori, care beneficiază de Contractul Colectiv de Muncă.