Ministrul Cătălin Predoiu a anunțat, marți, că Gabriela Scutea este propunerea pentru ocuparea funcției de procuror general al României.

Pentru șefia DNA și DIICOT, sunt nominalizați procurorii Crin Bologa, respectiv Girogiana Hosu.

Propunerile ministrului Justiţiei vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea obţinerii avizului, iar ulterior acestea vor fi trimise Preşedintelui României, pentru a face numirile în funcţiile de conducere.

Mandatul la conducerile celor trei instituții este de 3 ani.

Istoric:

Parchetul General funcționează fără procuror-șef plin din luna aprilie, când s-a încheiat mandatul lui Augustin Lazăr. Acesta s-a pensionat odată cu încheierea mandatului, pe fondul scandalului legat de activitatea sa de procuror în perioada comunismului, când a respins eliberarea înainte de termen din Penitenciarul de la Aiud a disidentului Iulius Filip.

Lista procurorilor care au susținut interviul pentru şefia Parchetului General este: Ionel Corbu, Florin-Daniel Căşuneanu, Gabriela Scutea, Laura Oprean, Pompiliu – Marian Drilea – Marga, Daniel Horodniceanu, Sorin Săndel Vasilache, Răzvan Horaţiu Radu.

Direcția Națională Anticorupție a rămas fără șef plin în 9 iulie 2018. Atunci, funcţia de procuror-şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată printr-un decret de preşedintele Klaus Iohannis, după o decizie a Curţii Constituţionale.

Ministrul de atunci al Justiției Tudorel Toader, cel care a și propus revocarea Laurei Codruța Kovesi, a vrut să o numească la șefia DNA pe Adina Florea, ajunsă între timp la Secția de anchetare a magistraților. Preşedintele Klaus Iohannis a respins-o însă de trei ori pe Adina Florea, pe care fosta șefă a CSM Lia Savonea a încercat apoi de șapte ori să o numească la conducerea Secției speciale.

Pentru funcția de procuror-șef al DNA și-au depus candidatura cinci candidați: Mariana Alexandru, Crin-Nicu Bologa, Camelia Elena Grecu, Ionuţ Botnaru și Călin Nistor, actualul procuror-șef interimar.

DIICOT a rămas fără procuror-șef în octombrie, când Felix Bănilă și-a dat demisia. Președintele Klaus Iohannis îi ceruse public această măsură, pentru modul în care a gestionat cazul Caracal.

Pentru conducerea DIICOT și-au depus candidatura cinci procurori: Teodor Niţă, Ioana Bogdana Albani, Elena-Giorgiana Hosu, Viorel Badea şi Daniel Horodniceanu.