Numărul celor care au fost uciși în atacul de la teatrul din Mariupol din 16 martie este dublu față de cel estimat initial, adică 600 și nu 300. Este concluzia unei anchete realizate de jurnaliștii agenției Associated Press.

Timp de o lună, jurnaliștii prestigioasei agenții de presă Associated Press au stat de vorbă cu câțiva dintre supraviețuitorii atacului din 16 martie, dar și cu pompieri și rude ale celor morți sau dispăruți.

Așa au aflat că înainte de atac, în subsolurile și în spațiile celor  trei etaje ale clădirii Academiei Regionale de Teatru din Mariupol, erau cel puțin 1.000 de oameni, iar estimările arată că 200 ar fi supraviețuit.

Martorii au povestit că inclusiv balcoanele teatrului erau pline.

Când bomba de jumătate de tonă s-a apropiat de clădire, numai în bucătăria de campanie de afară erau 100 de oameni. Toți au fost spulberați instantaneu, scriu jurnaliștii AP.

În teatrul din Mariupol se refugiaseră inclusiv gravide care scăpaseră cu doar câteva zile înainte de atacul asupra maternității din oraș.

Acum, rușii care au ocupat orașul curăță de moloz teatrul, au luat deja acoperișul, înainte ca investigatorii ucraineni să poată afla câți morți mai sunt acolo.

Pe un canal de Telegram dedicat celor dispăruți în războiul din Ucraina, apar 19.000 de nume, din care 9.600 numai din Mariupol.

Teatrul a fost bombardat deși în fața și în spatele clădirii istorice ucrainenii scriseseră cu vopsea, cu litere chirilice, ca acolo s-au refugiat copii, atât de mare erau scrise cuvintele încât se vedeau din satelit.