La această oră nu se mai înregistrează drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vremii nefavorabile. Există însă mai multe drumuri pe care circulația se face în condiții de iarnă, iar șoferii trebuie să manifeste atenție sporită.

Începând cu ora 08:00 a fost ridicată restricția de tonaj pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone care tranzitează cele trei artere rutiere din județul Botoșani, respectiv DN29 Săveni – Manoleasa, DN 29A Darabani – Rădăuți-Prut și DN 24C Ștefănești – Românești.

La această oră, se semnalează ninsoare slabă pe mai multe artere din județele Bihor (DN 75 Măgura-Vârtop), Alba (DN 75 Scărișoara-Vârtop), Maramureș, Satu Mare (DN 19, DN 19A), Mureș, Iași și Suceava, însă nu este afectat traficul rutier.

În cursul acestei dimineți, a avut loc un eveniment rutier, în care au fost implicate două autoturisme, pe autostrada A1 București-Pitești, sensul către Capitală, la kilometrul 21, în zona localității Ciorogârla, județul Giurgiu. Impactul s-a soldat cu rănirea unei persoane, ce a fost transportată la spital, fără a fi afectată circulația în zonă.

Pe autostrăzile A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și A4 Ovidiu-Agigea, circulația se desfășoară în condițiile unui carosabil uscat, valorile de trafic fiind reduse.