Sârbul Novak Djokovic a câştigat turneul de la Roland Garros, impunându-se în 5 seturi, scor 6-7 (6/8), 2-6, 6-3, 6-2, 6-4, în faţa grecului Stefanos Tsitsipas, în finala disputată duminică.

În vârstă de 34 ani, liderul mondial ATP a reuşit să revină spectaculos după ce a fost condus cu 2-0 la seturi de adversarul grec (5 ATP).

Partida a durat 4 ore şi 11 minute.

Novak Djokovic şi-a trecut în palmares al 19-lea trofeu de Mare Şlem, apropiindu-se la un singur succes de recordul deţinut de marii săi rivali, elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal, ambii cu câte 20 de titluri.

“Nole” a devenit, totodată, primul jucător din era Open (începând din 1968) şi al treilea din istorie, după Roy Emerson şi Rod Laver, care cucereşte titlul de cel puţin două ori în cele patru turnee majore din circuitul profesionist.

Finala feminină a Roland Garros 2021 a fost câștigată de Barbora Krejcikova.