Deşi nu văd sau au probleme psihice grave – au premise de conducere! Sunt nereguli pe care Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice le-au găsit în urma verificării modului în care sunt eliberate fişele medicale pentru obţinerea/preschimbarea permisului auto, a permisului de port-armă sau a atestatelor profesionale. Acestea sunt, însă, doar câteva dintre neregulile constatate.

Poliţiştii au deschis peste 50 de dosare penale, pentru luare şi dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, fals, uz de fals şi constituirea de grup infracţional organizat.

Există indicii că fişele medicale ar fi fost eliberate fără ca persoanele în cauză să fie consultate. Era sufficient să fie aduse de instructorii auto, de exemplu.

Unele fişe ar fi fost eliberate deşi medicul era plecat din localitate sau era în concediu.

Aşa s-a ajuns ca persoane ce figurează încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic au obţinut permise de conducere auto sau şi le-au preschimbat, deşi nu au trecut pe la medic.

În schimb, au oferit sau li s-au cerut diverse sume de bani.