Negociatorii Parlamentului European şi ai Consiliului Uniunii Europene nu au ajuns miercuri la un acord cu privire la desemnarea primului procuror-şef european, funcţie pentru care candidează şi fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, următoarea lor reuniune fiind prevăzută pentru data de 27 martie.

În cazul în care echipele de negociere ale Parlamentului European şi Consiliului UE nu vor ajunge la un acord nici pe 27 martie, următoarele date prevăzute pentru aceste negocieri sunt 4 aprilie şi 10 aprilie.

La 8 martie, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, i-a trimis ministrului delegat pentru afaceri europene George Ciamba, preşedinte în exerciţiu al Consiliului UE, scrisoarea oficială prin care l-a anunţat că Laura Codruţa Kovesi este candidata Parlamentului European pentru funcţia de procuror-şef european şi, de asemenea, i-a comunicat componenţa echipei de negociere a legislativului comunitar în viitoarele discuţii cu Consiliul.

“La întâlnirea de pe 7 martie, Conferinţa Preşedinţilor a decis că doamna Laura Codruţa Kovesi este candidata Parlamentului şi a mandatat o echipă formată din trei negociatori să susţină această poziţie în viitoarele discuţii cu Consiliul privind numirea procurorului-şef european”, se mai menţionează în scrisoare.