Arheologii din judeţul Neamţ au descoperit, într-un sit din localitatea Topoliţa, în apropiere de Târgu Neamţ, noi dovezi ale unui sat preistoric datând de acum 6.500 ani.

După rezultatele încurajatoare de anul trecut, o echipă condusă de arheologul dr. Vasile Diaconu, de la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, a reluat cercetările cu scopul de a dezveli noi vestigii.

Săpăturile din această vară au permis dezvelirea unei noi locuințe aparținând civilizației Precucuteni, complexul respectiv având o vechime de aproape 6500 de ani.

”Suntem după două săptămâni de muncă pe șantier și avem mulțumirea că efortul nostru a meritat. Tinerii cu care lucrez, de trei ani cu unii, de doi ani cu alții, au dobândit deja abilitatea de a identifica piesele speciale. Cuvântul statuetă a fost rostit de multe ori în ultimul timp și cu fiecare exemplar găsit, avem impresia că în locul în care săpăm a fost cândva o adunare a zeităților preistorice. Desigur, este doar o viziune romanțată a unei realități istorice pe care noi, arheologii, ne străduim să o înțelegem” a transmis pe Facebook Vasile Diaconu, coordonatorul cercetărilor arheologice.

”Micul nostru șantier arheologic din apropiere de Târgu Neamț continuă să ne ofere descoperiri frumoase. Civilizația care a precedat cultura Cucuteni a lăsat în urma ei, în acest loc, o serie de obiecte foarte interesante, dintre care reprezentările umane de lut sunt cele mai frecvent întâlnite”, a mai comentat acesta.

FOTO: Facebook/Vasile Diaconu