“Mandatul ministrului Cuc cu numărul trei este unul de nota 3” – acesta este numele moţiunii simple la adresa ministrului Transporturilor.
Documentul va fi dezbătut luni în plenul Camerei Deputaţilor.
PNL şi PMP – iniţiatorii moţiunii – critică modul în care ministrul Răzvan Cuc a gestionat companiile de transport aerian şi feroviar, dar şi eşecul construirii autostrăzilor.
“Răzvan Cuc va intra în istorie ca ministrul care a inaugurat cei mai puţini km de autostradă şi ca exponentul dezastrului din transporturi” – mai spun semnatarii moţiunii.
Aflat la acest sfârşit de săptămână în vizită la Târgu-Jiu, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a arătat deranjat de organizaţiile neguvernamentale care îi cer să respecte normele de mediu la construirea drumurilor.