„Nimeni nu vrea la guvernare”, a constatat Moise Guran, realizatorul emisiunii România în Direct la Europa FM, după ce ALDE a anunțat că se retrage din Executiv.

Formațiunea condusă de Călin Popescu-Tăriceanu va forma o alianță electorală cu Pro România, partidul fostului premier Victor Ponta.

De asemenea, cele două grupări politice vor susține candidatura la Președinție a actorului Mircea Diaconu, fost eurodeputat.

 PSD vrea să plece de la guvernare în urma unei moțiuni de cenzură, nu retrăgîndu-se într-un mod destul de laș.

Singurul plan pe care îl înțeleg eu din declarația doamnei Dăncilă este să plece de la guvernare.

Adevărata discuție e ce se va întîmpla după aceea, căci nimeni nu vrea la guvernare, iar criza politică este evidentă încă din data de 27 mai seara (ziua de după alegerile europarlamentare, n.red.).

De aici încolo cred că ar trebui să vorbim despre doamna Viorica Dăncilă ca despre o pagină – sau o jumătate de pagină, sau un subsol de pagină – a istoriei noastre.

Ea este istorie, dar adevărata întrebare este ce se va întîmpla de aici încolo, avînd în vedere problemele care, pînă la urmă, îi forțează să iasă de la guvernare și pe Tăriceanu, și pe Dăncilă”, a spus Moise Guran.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2019/08/moise-web2.mp3

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
Post Views: 505