Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost transportat, luni, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, după ce a fost implicat într-un accident rutier, starea sa nefiind însă una gravă, au precizat reprezentanții Poliției Capitalei.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost implicat, luni, într-un accident de circulaţie în București, mașina în care se afla demnitarul fiind acroșată de o alta, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Poliției Capitalei.

Răzvan Cuc a fost transportat pentru investigații suplimentare la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, starea sa nefiind gravă.

Reprezentanții Brigăzii Rutiere a Capitalei au precizat că, în jurul orei 10.00, a avut loc un accident rutier pe Strada Alexandru Ioan Cuza/Str. Iacob Negruzzi, în care au fost implicate două autoturisme în mișcare și patru staționate. În urma evenimentului rutier, a rezultat o victimă, bărbat în vârstă de 36 de ani, pasager într-unul dintre autoturisme. Conducătorii auto au fost testați, rezultatul fiind 0.