Este aproape sigură redeschiderea teraselor de la 1 iunie, dată la care se vor lua noi măsuri de relaxare, având în vedere evoluţia cazurilor de Covid-19.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat la Europa FM:

“După această primă perioadă de relaxare de 14 zile, la 1 iunie o să putem deschide terasele. Sunt aceleași precauții, care se referă la distanțare socială, și la reguli care să respecte suprafețele și spațiile comune, precum și reguli de igienă”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cât priveşte deschiderea plajelor, mai avem de aşteptat. La 15 iunie poate fi data redeschiderii, dar cu anumite condiţii.

Din nou, Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru:

“Dacă aceste reguli sunt respectate, nu avem un număr de cazuri noi în creștere în terapie intensivă și nu avem o agresivitate crescută la nivelul unităților de primiri urgențe, putem după această evaluare, pe care o vom face în următoarele două săptămâni, la nivel de 15 iunie să ne gândim la alte măsuri de relaxare. Primele ar fi deschiderea plajelor. La fel, aceste măsuri trebuie să respecte aceeași distanțare și aceleași reguli de precauție și igienă. În prima sau a doua etapă avem în discuție și alte măsuri de relaxare, dar pe acestea le vom evalua până vineri, când avem și un rezultat aproape complet al acestor două săptămâni de relaxare”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.