Imaginea pe care o văd pacienții când intră în Spitalulul Clinic Județean de Urgență Cluj este dezolantă, iar lipsa de organizare și mizeria din curtea spitalului nu e o carte de vizită demnă să dea încredere celor care vin aici, scrie ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a scris, duminică, pe Facebook, că a continuat sâmbătă seara seria de vizite inopinate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, în Unitatea de Primiri Urgențe și Secția de ortopedie.

„Pentru că, la Cluj, clădirea spitalului este în sistem pavilionar, la UPU erau mulți pacienți care așteptau să fie transportați cu ambulanța în secțiile în care urmau să fie investigați. Dat fiind că vorbim despre gestionarea urgențelor medicale care se prezintă în această unitate, este necesar ca spitalul să aibă o ambulanță proprie care să asigure transportul pacienților care necesită investigații în cel mai scurt timp, nu doar atunci când serviciul de ambulanță Cluj poate asigura transportul acestora într-o secție în alta. Din păcate, am vazut că în secția de ortopedie nu se poate opera în weekend, iar cazurile care necesită intervenții chirurgicale sunt transferate în alte spitale. De asemenea, imaginea pe care pacienții o vad când intră în acest spital este dezolantă, lipsa de organizare și mizeria din curtea spitalului nu e o carte de vizita demna să dea încredere celor care vin aici pentru a-și rezolva o problemă medicală”, afirmă Sorina Pintea.

Potrivit acesteia, Ministerul Sănătății finanțează anul acesta achiziția de aparatură medicală solicitată de SCJU Cluj, însă acest lucru nu este suficient pentru ca pacienții să beneficieze de un act medical de calitate acordat în condiții de siguranță.

„Este nevoie de fonduri care să asigure condițiile desfășurării actului medical, iar acestea trebuie finanțate de către Consiliul Județean, care este proprietarul clădirii în care funcționează spitalul. Este necesară o mai bună colaborare a autorităților locale și județene cu Ministerul Sănătății și am solicitat acest lucru în repetate rânduri, inclusiv pentru construcția Spitalului Regional din Cluj. Studiul de fezabilitate și studiul pentru impactul de mediu pentru Spitalului Regional Cluj sunt pe ultima sută de metri, urmând ca după finalizarea lor să fie depusă cererea de finanțare la Comisia Europeană. Spitalul Regional Cluj va fi o unitate medicala de elita care va deservi pacienții din județele din regiunea de Nord-Vest a României”, adaugă ministrul.

Sorina Pintea a publicat pe Facebook și imagini.